ARoTMM

Subtitle

Comemorari

In data de 10 octombrie 2013, in sala Senatului UPB,  a avut loc comemorarea Membru Corespondent al Acad. Romane Prof. Univ. Dr. Doc. St. Ing. Nicolae I. Manolescu, pionierul stiintelor mecanice romanesti, pionier al stiintelor ingineresti, parintele departamentului de Teoria Mecanismelor si a Robotilor cat si al Teoriei Mecanismelor si a Masinilor, Fondatorul ARoTMM, ARoTMM Bucuresti, cofondatorul si initiatorul IFToMM (in acest an, 2013, au trecut deja 20 de ani de cand profesorul si OMUL N.I. Manolescu nu mai e printre noi)

 




Profesorul Nicolae Manolescu

aşa cum l-am cunoscut

          

Sunt onorat, dar şi emoţionat, să vorbesc şi să-mi depăn amintirile despre profesorul doctor docent inginer Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Române, aşa cum am făcut-o şi în 2007 la aniversarea a 100 de ani de la naşterea sa.

S-a născut la 31 martie 1907 în comuna Adjudul Vechi, judeţul Vrancea. După absolvirea Liceului Unirea din Focşani ca şef de promoţie a continuat studiile superioare la şcoala Politehnică din Timişoara unde a obţinut diploma de inginer electromecanic cu „Magna Cum Laudae”.

Profesorul Nicolae Manolescu, conducătorul meu ştiinţific la doctorat, fondatorul şcolii româneşti de teoria mecanismelor şi maşinilor, fruntaş al unei generaţii glorioase, cunoscut în ţară şi pe trei continente prin realizările, scrierile şi conferinţele sale, face onoare inginerilor români.

          Numele său este legat de mari succese ale învăţământului ingineresc, pregătind zeci de promoţii, care la rândul lor, prin realizări deosebite au contribuit din plin la dezvoltarea ţării. Cu toţii ştim cu câtă muncă, artă şi inteligenţă a realizat o pepinieră de ingineri iluştri care s-au răspândit ca seminţele fertile, făurind lucrări măreţe.

Neobosit, animat şi condus de un spirit sacru, prof. univ. Nicolae Manolescu a muncit fără preget pentru că a înţeles că rolul său este acela de a cultiva, dezvolta şi aplica ştiinţa care apropie oamenii, care apropie pe cei în vârstă de cei tineri. Primii îşi adaugă puţină tinereţe, iar tinerii destulă experienţă pentru a deveni colegi, colaboratori în acelaşi spirit, fără a umili pe cei mai vechi şi fără a face prea siguri de ei pe cei mai noi.

          După ce a primit diploma de inginer la Politehnica din Timişoara, a lucrat la Căile Ferate Române şi era mutat în diferite oraşe la unităţi feroviare, unde, prin competenţa sa trebuia să organizeze şi să îndrepte ceea ce nu era bine făcut.

          De la Serviciul tehnic din Brăila a ajuns la Atelierele CFR din Braşov şi apoi la cele din Palas-Constanţa, la Direcţia Atelierelor, la Direcţia Electrificării şi la Direcţia Aprovizionării Materialelor. Este realizatorul codificării matematice a imensei diversităţi de materiale ce se foloseau la CFR

          Fiind un spirit inovator şi cercetător ştiinţific înnăscut, a îmbinat munca din activitatea de producţie cu o bogată activitate ştiinţifică şi cu activităţi în cadrul celei mai prestigioase asociaţii profesionale inginereşti, Asociaţia Generală a Inginerilor din România, iar în perioada 1936-1940, când a lucrat la Atelierele din Palas-Constanţa, a fost preşedintele filialei AGIR din această zonă a ţării.

Activitatea didactică a început-o încă de când era student la Politehnica din Timişoara şi a continuat-o la Constanţa, la Şcoala Superioară de Ofiţeri de Marină, în Bucureşti, la Institutul de Căi Ferate, la Facultatea de Transporturi din Institutul Politehnic, al cărei decan a fost timp de 15 ani, şi la Institutul de Petrol şi Gaze.

          Fiind student la Institutul de Căi Ferate şi apoi ocupând funcţii importante în conducerea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (MTTc), în conducerea Căilor Ferate şi a Centrului de Calcul Electronic al acestui minister, am colaborat intens cu profesorul Nicolae Manolescu la realizarea unor proiecte comune datorită şi faptului că cercetările sale fundamentale de Teoria mecanismelor şi maşinilor erau orientate către domeniul transportului feroviar.

          Având şi şansa să-mi fie conducător ştiinţific la doctorat, mi s-a oferit posibilitatea să beneficiez de calităţile sale de om de ştiinţă -  stăpânirea instrumentului matematic, stilul riguros şi ordonat de muncă – repere pentru mine în activitatea ce a urmat.

         

       Odată cu extinderea activităţii sale dincolo de hotarele ţării, ca profesor invitat şi ca membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Teoria Mecanismelor şi Maşinilor (IFTOMM) şi de membru în diferite organisme ale acesteia şi mai ales prin organizarea în România a numeroase manifestări ştiinţifice internaţionale regulate sub denumirea International Symposion Linkages (SYROM), activitatea profesorului a căpătat noi dimensiuni.

          Am remarcat uriaşa putere de muncă a profesorului observând implicarea totală în organizarea acestor simpozioane, suplinind lipsa de acţiune a  instituţiilor sub auspiciul cărora se desfăşurau.

          Nu rare erau situaţiile când, mult după miezul nopţii, profesorul era la masa de lucru şi răspundea prompt la telefon, fără să se considere deranjat.

          Vorbea puţin, direct, categoric, fără ocolişuri şi iute la mânie, mai ales în lupta cu incompetenţa.

Prestigioasa diplomă de inginer "Magna cum Laudae" obţinută la Politehnica din Timişoara, pe care am avut plăcerea să o privesc, era ruptă în patru părţi şi lipită. Era urmarea unei discuţii aprinse cu potentaţii vremurilor care voiau să-şi impună incompetenţa în detrimentul adevărului ştiinţific. Aşa se explică şi faptul că recunoaşterea meritelor sale ştiinţifice a venit destul de târziu, la 18 decembrie 1991, când a devenit membru corespondent al Academiei Române.

          Profesorul Manolescu iubea viaţa şi muzica, cânta minunat la pian şi era un dansator de invidiat chiar la o vârstă înaintată.

          Soarta i-a provocat şi o imensă durere când, în bombardamentul din aprilie 1944, în adăpostul de la Atelierele CFR Griviţa, a pierdut întreaga familie.

          A depăşit această dramă dedicându-se cu înverşunare probităţii profesionale şi cercetării tehnico-ştiinţifice.

          

         Şi-a format o nouă familie, dar în ultima perioadă a vieţii a rămas tot singur pentru că soţia se afla în Germania, unde era căsătorită fiica sa, cu misiunea precisă ca nepotul său să vorbească limba română.

          În onoarea profesorului, la împlinirea vârstei de 85 de ani, Universitatea Politehnica din Bucureşti a organizat o manifestare tehnico-ştiinţifică. A fost o mare sărbătoare la care au participat personalităţi ştiinţifice, cadre didactice, foşti studenţi cu funcţii de conducere din toată ţara. Ca o surpriză, am reuşit să invit Televiziunea Română, care a realizat un film ce a fost transmis seara pe postul naţional. Nu ştiu dacă pelicula în copie se mai află la catedră; ar fi păcat să se fi pierdut!.

          La ultima manifestare tehnico-ştiinţifică SYROM, în 1993, la masa festivă de final, eu m-am aşezat la o masă mai lăturalnică împreună cu prof. Petru Ghenghea, dirijorul Orchestrei Inginerilor, alt om apropiat inimii mele. M-a căutat cu privirea şi pe un ton impunător, cu gestul său caracteristic – degetul arătător al mâinii stângi ridicat - dar cald şi prietenos, mi-a spus să stau la masa de onoare în dreapta sa.

Nici nu ştiţi cât de mult m-a mişcat gestul său, cât de onorat m-am simţit şi niciodată n-am să-l uit.

          Modest, drept şi de o mare bunătate, când a fost lovit de un automobil care i-a cauzat moartea, a spus: "Eu sunt vinovat".

          Tragedia s-a produs la 6 octombrie 1993, când pleca de la Politehnică, cufundat în gândurile marcate de greutăţile vieţii şi refugiul în preocuparea ştiinţifică. 

După ce a fost mutat din casa de pe str. Uranus într-un bloc la etajul X al cărui lift se defecta des, el găsise şi o metodă - aşa cum spunea - "să urce cele zece etaje fără să obosească".

Profesorul Nicolae Manolescu a fost un etern visător şi mai avea vise de îndeplinit. Putem spune deci că a murit tânăr, pentru că visele îndeplinite ne îmbătrânesc.

Ca o recunoaştere a meritelor sale, AGIR l-a desemnat membru de onoare. La întrebarea "Ce doreşte AGIR-ului?" profesorul a răspuns "Prestigiu". Ce mesaj putea fi mai concis şi mai potrivit?

Acest cuvânt este simbolic pentru noi şi tot timpul îl avem în minte şi în suflet. Dovadă este şi fotografia sa de pe calendarul AGIR - 2007.

          Mulţumesc comitetului de organizare că a iniţiat această omagiere. Este bine să urmăm exemplul unor asemenea personalităţi azi, când avem şansa de a trăi o nouă epocă din viaţa neamului şi când toate forţele trebuie încordate pentru a da soluţii şi strălucire unei noi renaşteri spirituale. Prin personalităţi, să ne creăm modele de progres, dar şi de rezistenţă. În această privinţă, rolul unor personalităţi ca prof. univ. Nicolae Manolescu este imens, şi de aceea noi trebuie să avem modele, dar să avem tăria să le recunoaştem şi să le urmăm.

         

10 octombrie 2013                              Mihai Mihăiţă,

 

Preşedinte AGIR

Preşedinte ASTR